Paste cu sos pesto și BioGreens

Ultima actualizare la 1 noiembrie 2013. Categoria: Retete
Acest articol a fost citit de 2813 ori.

Ingrediente:

  • 200-300 g paste
  • sos pesto

Pentru sosul pesto:

  • o mână de busuioc verde (merge și rucola sau ambele);
  • pătrunjel;
  • ulei măsline suficient cât să acopere busuiocul în vasul de mixat;
  • o lingură semințe de pin (sau nuci);
  • usturoi;
  • parmezan;
  • sare, piper.

Se pune apa la fiert, când începe să fiarbă se adaugă sare și pastele. Se mixează busuiocul, uleiul, usturoiul, semințele de pin – de preferat într-un mojar, dacă nu aveți mojar, se pot mixa și la blender. La sfârșit se adaugă parmezanul și piperul și se mai mixează puțin.
Se scurg pastele, se amestecă cu sosul și cu puțină apă din aceea în care au fiert pastele (așa se pot amesteca mai ușor).
Cantitățile se pot modifica în funcție de gust.
Se amestecă 2-3 lingurițe de BioGreens cu câteva lingurițe de kefir și se adaugă deasupra pastelor.

Sugestii:

  • În varianta 100% vegană, se renunță la parmezan și kefir; în acest caz, BioGreens se poate amesteca cu puțin suc de roșii sau apă.
  • Dacă folosiți parmezan, potriviți de sare la sfârșit – parmezanul este destul de sărat.
  • Se pot folosi orice fel de paste, de preferință integrale – spaghetti, penne, tagliatelle etc.
  • Întotdeauna este bine să folosim piper proaspăt măcinat, piperul cumpărat gata măcinat este lipsit de aromă; recomandăm piperul alb sau verde pentru mai mult gust.

 

Instrumente utile

Spune-ți părerea!

Părerea ta poate fi importantă pentru cei care au citit acest articol! Împărtășește opiniile tale și altora! Îți mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

sus in pagina